Implantarea comunismului in fotbalul romanesc

bluescorpion · Lider galerie

Steaua si Dinamo au fost aduse de tancurile sovietice

Traiectoria fotbalului romanesc in anii care au urmat conflagratiei mondiale si transformarile suferite de acest sport sub presiunea implantarii comunismului in Romania.

Modelul rusesc
Teroarea instaurata in societatea romaneasca dupa 1945 a produs monstri si in sport. Locul echipelor aparute firesc, din pasiunea unor oameni competenti, a fost luat de cluburile create la ordin. Actul de nastere al celor doi colosi care au sufocat decenii intregi fotbalul romanesc - Steaua si Dinamo - n-are nimic romantic sau solemn. Romania de la sfirsitul deceniului cinci era independenta doar pe hirtie. In realitate, tara era condusa de oameni trimisi de la Moscova, sprijiniti de diviziile Armatei Rosii care “uitasera” sa se intoarca. Armata rusa s-a retras de pe meleagurile noastre in ‘56, dar vestigiile navalirii sovietice mai dainuie si astazi. Planurile cotropitorilor - abandonate ulterior -, de a transforma Romania si alte tari din estul Europei in republici componente ale URSS, s-au reflectat nu numai in epurarile efectuate printre intelectuali, cooperativizarea taranimii si rusificarea fortata. Pe linga orasele rebotezate Stalin (Brasov) si Gheorghe Gheorghiu-Dej (Onesti), politrucii au hotarit ca trebuie copiat modelul sovietic si in fotbal. Asa s-au infiintat echipele muncitoresti - cum ar fi Strungul Arad, Rulmentul Alexandria, Rocar Bucuresti, Precizia Sacele, Flacara Ploiesti (actualul Petrolul), FC Onesti, Gaz Metan Medias - si cele militare - printre ele, Steaua Bucuresti, Steaua Mizil, ASA Tg. Mures, CA Cimpulung Moldovenesc, Dinamo Bucuresti, Dinamo Brasov, Dinamo Bacau.

Comunistii au “ras” echipele de traditie
Adusa pe tancurile sovietice, noua orinduire socialista a fost impusa cu forta si in fotbal. Efectul a fost devastator, pentru ca intregul sistem dupa care se ghida pina atunci lumea sportului-rege a fost distrus. Sub loviturile de baros ale regimului si ale activistilor acestuia - multi dintre ei, cu totul straini de fotbal -, o parte dintre echipele cu faima au fost impinse spre anonimat sau anihilate pur si simplu. Ripensia Timisoara, prima echipa profesionista din fotbalul romanesc, va plati scump aceasta onoare, fiind desfiintata in 1948. Timisorenii au murit glorios, cistigind, chiar in ultimul an de existenta, campionatul national de juniori. Venus Bucuresti, o alta mare forta a fotbalului interbelic, va fi retrogradata, succesiv, din Divizia A pina in Divizia D, unde “ a murit”.
Carmen Bucuresti, echipa celebrului industrias Ionel Mociornita, a avut cintecul de lebada in editia 1946-1947, cind a ocupat locul secund in campionat. La doar citeva saptamini dupa incheierea sezonului, formatia a fost desfiintata la ordinul autoritatilor comuniste, pentru a se face loc nou-infiintatului club al armatei. Chinezul Timisoara, detinatoarea a cinci titluri consecutive de campioana a Romaniei, intre anii 1922-1927, a fuzionat cu CAM Timisoara, dar in 1946 s-a “dizolvat”. Club Atletic Oradea, singura echipa din Romania care a cistigat atit campionatul intern, cit si cel al Ungariei (in editia 1942-1943), si-a schimbat dupa razboi numele in Libertatea, iar apoi, in ICO. De tavalug n-a scapat nici Unirea Tricolor, formatie cu mare traditie in perioada interbelica. Laureata ultimului campionat dinaintea razboiului (1940-1941) va fi trecuta sub patronajul Ministerului de Interne si, ulterior, unificata cu o alta echipa, Ciocanul Bucuresti, pentru a da nastere clubului militiei.

Carmen a fost “ucisa” de stelisti
La 7 iunie 1947 s-a infiintat la Bucuresti primul club militar din Romania, sub denumirea de ASA (Asociatia Sportiva Armata). Ministerul Apararii a luat aceasta decizie pentru a alinia Romania la modelul rusesc, in care echipele purtind denumirea TSKA jucau un rol foarte important. Echipa armatei a adoptat culorile rosu si albastru si - la fel ca Dinamo - a luat fiinta prin distrugerea unei alte formatii de mare traditie in fotbalul romanesc. Pentru a se face loc nou-infiintatei ASA, a fost desfiintat clubul Carmen, patronat de Ionel Mociornita, unul dintre cei mai mari industriasi ai perioadei interbelice. Din aceasta cauza, gruparea “militara” si-a atras inca de la inceput antipatia publicului. Un an mai tirziu, titulatura s-a schimbat in CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei). Din 1950 pina in 1961 s-a numit CCA (Casa Centrala a Armatei). Abia dupa aceasta perioada a intrat in vigoare numele de Steaua, sub care este cunoscuta formatia din Ghencea in acest moment.

Pentru a cistiga campionatul din 1953, CCA a desfiintat o echipa
Cei mai buni fotbalisti din tara erau racolati de emisarii gruparii din Ghencea, chiar daca jucatorii nu doreau sa joace acolo. E de pomina abuzul comis in campionatul din 1953, cind ministerul a desfiintat, la finalul turului, echipa Casa Armatei Cimpulung Moldovenesc, care “indraznise” sa ocupe primul loc, inaintea “suratei” din Capitala. Valorosul antrenor Francisc Ronnay reusise sa creeze la Cimpulung Moldovenesc o echipa foarte buna, care practica un fotbal modern. Ministerul a desfiintat abuziv echipa si i-a transferat pe cei mai multi dintre jucatori la CCA. Asa a cistigat echipa armatei campionatul din 1953.

Dinamo a calcat pe cadavrul Unirii Tricolor
Al doilea club dintr-un clasament “all time” al echipelor de fotbal din tara noastra, Dinamo Bucuresti, a luat fiinta din porunca autoritatilor sovietice, care aveau nevoie de un omolog roman al gruparilor Ministerului de Interne din URSS. Dinamo, echipa militiei, a aparut la 14 mai 1948. Pentru crearea acestei grupari, generalii au calcat pe cadavrele altor doua echipe: Unirea Tricolor Obor si Ciocanul Bucuresti. Cei mai buni fotbalisti de la aceste grupari au fost strinsi intr-o prima echipa, iar restul au fost trimisi in Divizia B, sub titulatura Dinamo B. Dinamo A a debutat in Divizia A in campionatul 1948-1949, pe care l-a terminat pe locul opt. Incepind din 1951, Dinamo incepe sa-si impuna legea in competitia interna. Treptat, in lupta pentru suprematie, vor ramine doar echipele Internelor - Dinamo - si Armatei - Steaua. Va fi, de fapt, o cursa in care cele doua grupari se vor intrece nu numai pe plan sportiv, ci si in abuzuri.

In ciuda aparentelor, fotbalul romanesc pierduse teren pe plan international. Regresul, provocat de imixtiunile politice in sport, avea sa aiba consecinte incalculabile pe termen lung. Din cauza izolationismului care ne fusese impus, echipele au pierdut contactul cu Occidentul. Vreme de 25 de ani, din 1945 pina in 1970, fotbalul autohton avea sa dispara de pe scena internationala.

Anii '80, inceputul sfirsitului in fotbalul romanesc

Paradoxal, declinul fotbalului romanesc a inceput exact in perioada de maxima glorie la nivelul echipelor de club. Marile performante realizate de Steaua, Dinamo si Universitatea Craiova in anii '80 au mascat, de fapt, debutul unei epoci in care abuzurile fusesera ridicate la rang de lege. Centrul national “Luceafarul”, unde s-au slefuit numerosi juniori deveniti, ulterior, vedete internationale, a fost desfiintat. In paralel, autoritatile comuniste s-au implicat - cu urmari dintre cele mai nefaste - tot mai adinc in campionatul intern. Lovitura de gratie au dat-o chiar corifeii regimului: familia Ceausescu, militia si Securitatea. Echipele ocrotite de capii statului au comis, mai ales in perioada '85-’89, nenumarate abuzuri, distrugind campionatul si subminind insasi ideea de competitie. Meciurile aranjate, moda presiunilor, a santajului si tehnicile de corupere a arbitrilor si adversarilor s-au perfectionat in acea perioada. Rezultatele acelor vremuri catastrofale in fotbalul romanesc mai pot fi vazute si astazi in Divizia A.

Stelistii il au pe constiinta pe Mateianu
Steaua era echipa favorita a lui Valentin, fiul dictatorului Nicolae Ceausescu. Toate performantele realizate in perioada '85-’89 de echipa “militara” poarta amprenta acestei asocieri teribile si sint umbrite de politica de forta aplicata in campionatul intern. Meciul FC Bihor-Steaua (2-3), disputat in toamna anului 1988, este relevant pentru felul in care “militarii” isi indeplineau obiectivele. Istoria acelui meci, povestita chiar de Viorel Mateianu , tehnicianul de atunci al oradenilor, a fost data publicitatii in exclusivitate de “Evenimentul zilei” asta-toamna, cind cotidianul nostru a publicat jurnalul fostului antrenor. “N-am avut voie sa batem pe Steaua, Dinamo, Victoria. Asta a fost tragedia intregului fotbal romanesc”, nota Mateianu. Pe 25 septembrie 1988, FC Bihor primea acasa vizita stelistilor. Formatia oradeana, nou-promovata, fusese deja avertizata sa nu se opuna. Cu toate acestea, Mateianu a indraznit sa sfideze regimul si familia dictatorului. Generalii de la Bucuresti si demnitarii judetului aveau sa devina furiosi constatind ca, in teren, gazdele opun rezistenta! FC Bihor a intrat la pauza in avantaj: 2-1. Repriza a doua a fost de cosmar. In caietele sale, Mateianu rememoreaza acest incident care i-a marcat nefast viata, declansindu-i boala ucigasa. “Doresc sa informez opinia publica fotbalistica si pe sustinatorii FC Bihor Oradea ca, in 1988, noi n-am pierdut cinstit jocul cu Steaua, ci numai la ordinul primului-secretar Sorcoiu si al adjunctului acestuia, Vulturar, amenintati la rindul lor de Ilie si Valentin Ceausescu cu pierderea scaunelor...”.

Arbitrul Gheorghe Constantin primise ordin sa tina meciul pina inscriu oaspetii
La pauza, cind Steaua era condusa, Valentin Ceausescu a sunat la sediul clubului oradean, cerind insistent sa discute cu Mateianu. Pina ca antrenorul sa ajunga din vestiar la telefon, legatura se intrerupsese. Acesta nu a mai asteptat un al doilea apel. Incepea repriza a doua. “Mi-am ingaduit, cu de la mine putere, sa joc cinstit cu Steaua”, scria antrenorul, care a trait atunci cele mai cumplite ore din viata lui. Vazind ca, in ciuda tututor ordinelor, Mateianu continua sa-si apere sansele, prim-secretarul judetului Bihor si toti generalii de la oficiala au coborit la gardul din spatele bancii de rezerve a gazdelor. De acolo, ei au recurs la amenintari cu moartea la adresa antrenorului. Mateianu a fost supus unui stres insuportabil, amplificat de prestatia oribila a “centralului” Gheorghe Constantin.
Impinsi de la spate, stelistii au egalat in repriza secunda, dar nu reuseau sa inscrie si golul victoriei. Arbitrul primise ordin sa nu fluiere finalul pina cind “militarii” nu inscriu! Steaua a invins, pina la urma, cu 3-2, cu un gol marcat de Gabi Balint in minutul 100! “Dupa partida, am fost bagat in sedinta. Mi s-a spus, reproduc textual, “Mateianu a incercat o lovitura de stat, sa schimbe Consiliul Judetean de Partid Bihor”.
Pina la urma, pe la doua noaptea, Vulturar a recunoscut ca a discutat cu arbitrul Constantin sa nu opreasca jocul pina nu cistiga Steaua”, avea sa dezvaluie antrenorul. La aproape doua luni de la acel joc, Mateianu avea sa sufere primul accident vascular cerebral.

Adversarii “ciinilor rosii” erau amenintati cu puscaria
Ministrul de interne din anii '80, Tudor Postelnicu, era dispus sa ajute prin orice mijloace Dinamo pentru a reusi detronarea stelistilor. In consecinta, echipa a beneficiat, in acei ani, de sprijinul militiei si Securitatii. Lupta intre Steaua si Dinamo a atins, in scurt timp, paroxismul. Adversarii erau obligati sa se predea fara lupta.
Asupra cluburilor se exercitau presiuni fantastice. Cu mult inainte ca Dinamo sa ajunga intr-un oras, incepeau sa sune telefoanele de amenintare. Jucatorii, antrenorii, conducatorii de club, prim-secretarii de partid si celelalte oficialitati locale erau avertizati ca un eventual “accident” va atrage destituiri pe linie politica si anchete din partea militiei.

Dinamovistii au desfiintat “Gheata de Aur”
Trofeele interne fiind un obiectiv imposibil de realizat, dinamovistii au fost nevoiti sa se multumeasca “doar” cu tinte internationale. In paralel cu rezultatele notabile din Cupa Cupelor, “ros-albii” au apelat la o inselaciune pentru a cistiga “Gheata de Aur”. Prestigioasa distinctie, acordata anual de “France Football” celui mai prolific marcator din campionatele europene, a fost cistigata de Camataru si Mateut in urma unor falsuri de pomina. Adversarii din campionat erau obligati nu numai sa se lase invinsi, dar sa se dea si la o parte din calea atacantilor dinamovisti alesi pentru a iesi golgeteri. Povestea era de notorietate, iar galeriile rivale se intreceau in refrene batjocoritoare. Au facut epoca versurile din ‘87 ale rapidistilor: “Camataru Rodion nu e gheata, ci soson” si “Camataru, hai pe noi, sa ne dai si golul doi!”. Camataru a inscris 44 de goluri in editia ‘86-’87, iar Mateut a recidivat cu 43 de goluri in editia ‘88-’89, stirnind nenumarate ironii in tara si revolta in strainatate, unde revista franceza a decis sa desfiinteze “Gheata de Aur”.

La Victoria erau arestati pina si spectatorii!
Existenta, sub diverse denumiri, inca din '35, Victoria si-a inceput ascensiunea o data cu implicarea capilor militiei in destinele echipei. “Alb-albastrii” au fost promovati la comanda pe prima scena a tarii in ‘85, devenind cel mai detestabil club din fotbalul romanesc. Peste alti doi ani, in cadrul acestuia isi facea aparitia un alt personaj malefic: presedintele Dumitru Dragomir. Victoria s-a transformat, la sfirsitul deceniului noua, in simbolul arbitrariului, abuzului si implicarii comunismului in fotbal. Toate actiunile echipei aflate sub pulpana generalilor Nuta si Barbulescu provocau un imens dezgust microbistilor. Cu exceptia dinamovistilor si stelistilor, de amenintarile militienilor nu scapa nimeni. Teroarea fusese bagata in arbitri, ziaristi, jucatorii echipelor rivale si chiar in spectatori. De multe ori, cei care protestau in tribune erau saltati de “organe” chiar din tribuna, bagati la duba si batuti cu bestialitate. Jucatorii valorosi erau adusi efectiv cu arcanul la echipa lui Dragomir!
In primul an in Divizia A, Victoria s-a salvat de la retrogradare prin sacrificarea unei echipe de mare traditie: “Poli” Timisoara. Au urmat trei campionate consecutive incheiate pe locul trei, dar toate abuzurile enuntate mai sus anuleaza aceasta performanta, devenita absolut irelevanta. Desi reprezentau militia, conducatorii clubului Victoria, in frunte cu presedintele Dumitru Dragomir, se pretau la o multime de gainarii, nedindu-se inapoi de la a face bisnita cu produse rare pentru acele vremuri, precum cafea, aparate video, televizoare color, frigidere sau bijuterii. Imediat dupa Revolutia din ‘89, aceasta echipa de cosmar a fost desfiintata, iar conducatorii ei - anchetati.

Flacara Moreni a trait din abuzuri si meciuri trucate
Flacara Moreni a fost o alta formatie care a avut o puternica sustinere politica a vremii. In perioada 1985-1990, micuta grupare, avind sprijinul generalilor Ghenoiu si Dragnea, a comis o sumedenie de abuzuri si nenumarate meciuri trucate. Aflata in sfera de influenta a dinamovistilor, Flacara Moreni avea nevoie de o victorie pe 13 iunie 1987, in meciul din deplasare, cu “ros-albii”. Gazdele, care pierdusera contactul cu Steaua, au cedat meciul chiar in Soseaua Stefan cel Mare, cu 2-3, intr-o partida de pomina. Apogeul batjocurii a fost atins in editia '88-’89, cind morenarii au fost propulsati pe locul cinci, inaintea Universitatii Craiova, pentru a prinde o pozitie de Cupa UEFA. Flacara a si jucat in aceasta competitie in toamna lui '89, dar a pierdut fara drept de apel, in primul tur, cu FC Porto (0-2 si 1-2).
Ironia sortii, gruparea din Moreni avea sa retrogradeze in esalonul secund in 1990, exact la fel cum se mentinusera in Divizia A: in urma unor aranjamente.

bluescorpion · Lider galerie

Drame, tragedii, abuzuri...

Titus Ozon

Calitatile tehnice exceptionale a celui supranumit de contemporani “Printul Oborului” i-a adus lui Ozon o celebritate atit de mare, incit autoritatile comuniste l-au luat in vizor, transformindu-l pina la urma intr-un persecutat politic.
De-a lungul carierei, inceputa la Unirea Tricolor Obor si continuata la Dinamo, Progresul si Rapid, Ozon a avut de-a face adesea cu Securitatea. “In 1954, dupa ce am plecat de la Dinamo, sefii de acolo s-au razbunat pe mine si m-au deportat in Delta, la taiat de stuf. Mi-aduc aminte ca eram sechestrat intr-o cabana si pazit de un securist. Intr-o noapte am profitat de neglijenta pindarului si am fugit pe geam. M-am intors pe furis in Bucuresti, unde am semnat cu Progresul”, si-aducea aminte Ozon in 1995. Clinciurile cu politia politica nu s-au oprit atunci.

Trimis la taiat de stuf pentru ca a plecat de la Dinamo
“Am reusit pe moment sa scap, dar generalii nu ma uitasera. Citiva ani mai tirziu, in ‘58, ma intorceam cu Progresul dintr-un turneu din Grecia. Pe atunci, Romania se zbatea in saracie, iar noi, fotbalistii, beneficiam de o indulgenta tacita a autoritatilor, care ne lasau sa ne aducem din strainatate diverse lucruri rare pe-aici: blugi, bauturi, tigari... Eu am venit atunci cu niste nasturi de fildes. La intrarea in tara, vamesii au tabarit pe mine si mi-au confiscat tot. Cazul a fost pus in discutie la nivel foarte inalt, iar eu am fost suspendat pe viata din activitatea sportiva”, a relatat Ozon acel incident care i-a marcat cariera. Pedeapsa i-a fost ridicata abia peste un an, cind dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, aflat intr-o promenada pe Calea Victoriei, a cedat rugamintii unor trecatori, care l-au implorat sa-l ierte pe Ozon. “Era un tip conflictual, foarte independent. Chiar prea independent pentru acele vremuri”, si-aduce aminte antrenorul federal Cornel Dragusin. “Comunistii nu-l suportau din cauza originii burgheze. Se nascuse in Obor si jucase la Unirea Tricolor, care era considerata echipa legionarilor”, a adaugat Dragusin, care l-a avut ca elev pe Ozon la Progresul.

Declarat “dusman al poporului” pentru ca a driblat un fotbalist sovietic
Un alt incident in care a fost implicat fostul mare fotbalist s-a petrecut in URSS, cind nationala, aflata in turneu, a jucat un meci in Georgia, cu Dinamo Tbilisi. Ozon l-a ridiculizat pe unul dintre aparatorii sovietici, strecurindu-i de mai multe ori mingea printre picioare. Ulterior, membrii delegatiei au refuzat sa primeasca de la gazde niste ceasuri “Pobeda”. La intoarcere, impricinatii au fost bagati in sedinta, criticati, aspru penalizati si declarati “dusmani ai poporului” pentru ca “au jignit marele frate de la Rasarit”. Ozon s-a nascut la 13 mai 1927, a cunoscut gloria in cea de-a doua jumatate a anilor '50 si s-a stins din viata intr-un anonimat total, la 24 noiembrie 1996.

Viorel Mateianu

“M-ati exterminat fizic pe mine, nu si ideile mele”

In termeni tehnici, Viorel Mateianu a fost un disident al fotbalului romanesc. Ca antrenor, a promovat idei tactice inovatoare si incomode care, acum doua decenii, n-au fost luate in seama, ba chiar hulite. Acum, o parte din inventiile regretatului tehnician sint foarte apreciate. Intr-o vreme in care soarta unei echipe de fotbal era decisa de partid si pusa in practica de clovni zimbitori si cinici care fac legea si astazi, Mateianu nu a facut nici un compromis. A incercat sa riposteze cu fortele lui, pe teren, insa insignifiante in fata unui sistem prea bine organizat si prea puternic. In termeni umani, Mateianu a fost un antrenor care a iubit obsesiv fotbalul. Si cum iubirea inseamna si suferinta, uneori si infringere, s-a sfirsit in uitare, rapus de boala si frustrari. Timp de 20 de ani, intre 1975 si 1995, Mateianu a umplut cu insemnari citeva zeci de caiete, majoritatea nefiind datate. Trateaza probleme de tactica, observatii amanuntite despre echipele pe care le-a antrenat, programe speciale de pregatire. Printre ele se regasesc rinduri acuzatoare la adresa sistemului si a oamenilor care l-au promovat, intimplari care i-au grabit moartea. Iata in continuare o parte din insemnarile sale:

“Am rezistat trei ani la Progresul, cinci la Baia-Mare, apoi mi-au distrus munca si m-au discreditat. FRF a binevoit sa ma retrogradeze sase luni pentru noutatile pe care am indraznit sa le introduc in jocul echipei Progresul intre 1973-1976”.
Dupa 21 de ani de cariera de jucator, Mateianu a ales in 1973, imediat dupa ce s-a retras, sa devina antrenor. A preluat Progresul, echipa pe care a promovat-o in Divizia A peste trei ani, gratie unei tactici revolutionare si ofensive. Tot in acea perioada s-a petrecut si primul abuz asupra lui, conducerea FRF suspendindu-l o jumatate de an de pe banca, pentru ca folosea o linie de aparare formata din doar trei fundasi!
In 1976 preia FC Baia-Mare, care juca in Divizia B, si o promoveaza in 1978. Ramine la echipa inca doi ani, perioada in care clubul din Maramures termina pe locul 5, respectiv 4 in campionatul primei divizii. In 1980, Mateianu revine la Progresul pentru un an, dar nu obtine decit un loc 15. In acelasi timp, Baia-Mare retrograda, dupa doi ani de fotbal-spectacol cu Mateianu pe banca.

Oradea, ultimul popas
“Am aparut in fotbal intr-o perioada a mafiei comuniste. O parte din ea nici nu avea legatura cu fotbalul. Suferinta mea ajunsese la apogeu dupa infringerea de la Moreni, din 13 noiembrie '88, care incununa un sirag de comploturi ale FRF. A debutat cu o arsura sub coapsa care se mentine si acum”.
Mateianu a plecat de la Progresul, care a retrogradat in anul urmator. El a preluat pe FCM Progresul Braila, aflata in esalonul secund, iar in 1982 vine la Petrolul, cu care termina pe locul 12 in Divizia A. Dupa acel campionat, urmeaza cinci ani petrecuti in Divizia B, la Braila, Danubiana, FC Bihor si Drobeta Turnu Severin. In sfirsit, revine la Bihor. Avea sa fie ultimul lui an pe banca unei echipe de fotbal. La numai 51 de ani.

“Mafioti specializati: Mitica Dragomir, Romeo Pascu sau Ionel Piscanu”
“Mircea Angelescu ma amenintase in vara lui '88 sa nu ma mai intorc la Oradea, desi eu semnasem la ora aceea. M-a avertizat ca nu voi lua decit trei puncte tot campionatul”.
“In ultimii ani ai dictaturii au proliferat fortele oculte la Steaua, dar sediul mafiei a fost la FRF si la cluburile lui Dinamo - Victoria si Moreni, care detineau economicul, pasapoartele si vama, cu mafioti specializati: Mitica Dragomir, Romeo Pascu, sau Piscanu “Oache” de la Moreni”.
Din 1985, politicul s-a implicat tot mai mult in fotbal. In umbra Stelei se afla Valentin Ceausescu, la Dinamo, generalul Postelnicu, la Victoria, generalii Nuta si Barbulescu care l-au pus pe Dumitru Dragomir in fruntea clubului, iar la Flacara Moreni, generalul Ghenoiu. Presedintele FRF din acea vreme era Mircea Angelescu. In acest context incepea si campionatul '88-’89. In prima etapa, Bihorul bate Craiova cu 2-0, dar in cea de-a treia este obligat sa se predea in fata lui Dinamo, 1-2. Peste alte trei etape, la Oradea sosea campioana Steaua.

A fost sunat de Valentin Ceausescu
“Ca nu am avut voie sa batem pe Steaua, Dinamo, Victoria a fost tragedia intregului fotbal romanesc. Postul primilor secretari ai judetelor Maramures si Bihor era legat de tovarasul Ilie Ceausescu”.
Pe 25 septembrie 1988, FC Bihor a condus la pauza cu 2-1, dar Steaua a invins la final cu 3-2, cu un gol marcat de Balint in minutul 100! Asta dupa ce arbitrul intilnirii, Gheorghe Constantin - “Vilcea”, a prelungit meciul cu zece minute pentru ca stelistii sa poata cistiga. In caietele sale, Mateianu rememoreaza acest eveniment care i-a marcat viata si despre care s-a spus ca a fost momentul care i-a declansat boala ucigasa. El a scris aceste rinduri cu gindul, imposibil la acea vreme, ca lumea sa cunoasca adevarul.
“Doresc sa informez opinia publica fotbalistica si pe sustinatorii FC Bihor Oradea ca in 1988 noi n-am pierdut cinstit jocul cu Steaua, ci numai la ordinul primului-secretar Sorcoiu si al adjunctului acestuia, Vulturar, amenintati la rindul lor de Ilie si Valentin Ceausescu cu pierderea scaunului... Atunci cind mi s-a intimplat necazul, eram in apropierea absolutului, il adulmecam cu toata fiinta mea. Dar, in afara primului joc, cel cu Craiova, nu mi s-a permis de catre primul-secretar sa joc cinstit nici macar prima repriza”.
Pina la partida cu Steaua, Bihorul mai jucase la FC Olt (0-0), Corvinul (0-0) si Inter Sibiu (0-2). La pauza, cind Steaua era condusa, Valentin Ceausescu a sunat la sediul clubului oradean, cerind insistent sa discute cu Mateianu. Pina sa ajunga din vestiar la telefon, legatura se intrerupsese. Antrenorul nu a mai asteptat un al doilea apel. Incepea repriza a doua.
“Mi-am ingaduit, cu de la mine putere, chiar si peste vointa lui Cristian Gatu, presedintele FC Bihor Oradea, sa joc cinstit cu Steaua. Dupa partida, am fost bagat in sedinta. Mi s-a spus, reproduc textual, “Mateianu a incercat o lovitura de stat, sa schimbe comitetul judetean de partid Bihor”. Pina la urma, pe la doua noaptea, Vulturar a recunoscut ca a discutat cu arbitrul Constantin sa nu opreasca jocul pina nu cistiga Steaua”.
La aproape doua luni de la acel joc, Mateianu a facut primul accident vascular. Intre timp, a trait si umilinta unei infringeri fara drept la replica, 0-5, cu Flacara Moreni. S-a retras imediat de pe banca si nu a mai revenit niciodata.

“M-a “terminat” tovarasul Mircea Angelescu”
“Mi-am dat seama ca nu am alta sansa decit morisca mea, pe care sa o perfectionez in asa fel incit sa cistig si impotriva fortelor oculte din FRF, care in '88-'89 atinsesera paroxismul si s-au organizat intr-o cooperativa a raului, cu cotizatii si amenintari la drumul mare. Nu mai aveau nici un pic de rusine si sfidau orice lege. Pe mine m-a terminat, dupa propria-i expresie, personal tovarasul Mircea Angelescu. M-ati exterminat fizic pe mine, dar nu si ideile mele”.
Luni, 23 iulie 1990, in Lipanesti, Prahova, satul in care s-a nascut, Mateianu scria aceste rinduri fiului sau, Vladut. Bolnav fiind, stia ca nu mai poate sa fie antrenor tocmai intr-o perioada in care, credea el, ca politicul nu i se mai poate opune. Pe 25 noiembrie 1997, Viorel Mateianu se stingea, la 59 de ani, uitat de lumea fotbalului, la Bucuresti, dupa un alt accident vascular.
“Imi este frica sa mor si nu ti-am lasat mostenire schema din cauza careia m-am imbolnavit. Am vrut adevarul si dreptatea pe vremea lui Ceausescu, cind asa ceva nu exista decit pentru Steaua, Dinamo, Victoria, Moreni si antrenorii si jucatorii acestor echipe”.

Cele sase principii ale lui Mateianu
Cel mai important cuvint: NOI.
Cel mai putin important cuvint: EU.
Cele mai importante trei cuvinte: DACA AI VREA.
Cele mai importante patru cuvinte: CARE ESTE PAREREA TA?
Cele mai importante cinci cuvinte: AI FACUT O TREABA BUNA.
Cele mai importante sase cuvinte: SINT DE ACORD, EU AM GRESIT.

“Haita” si “sarpele”
Principiile tactice ale lui Mateianu au fost revolutionare pentru timpurile pe care le-a trait. Nevoit sa antreneze la echipe mici, si le-a impus fara retinere: un joc total, numit “morisca”, bazat pe trei scheme de presing, “momeala mica”, “momeala mare” si “haita”, si cinci scheme de posesie, “fundatia”, “sarpele”, “laboratorul”, “americana” si “premiile”. Printre miile de rinduri scrise despre tactica, Mateianu si-a sintetizat in citeva rinduri ideile: “Morisca este o combinatie de ansamblu stabila, de circulatie tactica, la care participa cu minge sau fara minge, permanent, intreaga echipa, din primul minut pina la ultima faza, intr-o angajare si daruire dirijata si programata de antrenor pina in cele mai mici amanunte. Un angrenaj tactic format din doua parti care se completeaza si se ajuta reciproc: circulatia balonului si presingul”.

bluescorpion · Lider galerie

Nationala

Comunistii le-au interzis “tricolorilor” participarea la C.M. din 1962

Intrat, impreuna cu restul segmentelor din societatea romaneasca, sub influenta Uniunii Sovietice, fotbalul a suferit numeroase transformari in deceniul sase al secolului trecut. Lipsurile provocate de perioada postbelica si despagubirile pe care Romania le platea catre URSS au afectat sportul, astfel ca numeroase echipe au disparut, temporar sau definitiv. Pe linga cluburile desfiintate de noul regim politic, multe altele au capotat din cauza problemelor financiare. O buna perioada de timp, meciurile din cel de-al treilea esalon valoric nu s-au mai disputat, iar Diviziile A si B si-au redus numarul de echipe. In paralel, cei ramasi “pe baricade” au avut de indurat si numeroase abuzuri, comise in special de CCA (echipa armatei) si de Dinamo (echipa militiei). Aceasta perioada de recesiune a afectat si rezultatele “tricolorilor”. Activitatea internationala s-a redus mult, culminind, la inceputul anilor '60, cu neparticiparea la preliminariile Cupei Mondiale din Chile, impusa de Partidul Comunist.

Deceniul sase a fost cel mai slab din istoria echipei nationale
Anii '50 si mare parte din deceniul urmator se caracterizeaza, la nivelul reprezentarii internationale, prin rezultate slabe. In 1954, 1955 si 1956, nationala n-a disputat nici macar un meci oficial. In 1961, conducerea tarii a interzis participarea la preliminariile Mondialelor. S-a considerat, la momentul respectiv, ca Romania nu trebuie sa dea satisfactie “imperialistilor din Occident”, pierzind intilnirile cu echipele de dincolo de Cortina de Fier. Putine au fost rezultatele favorabile chiar si in meciurile amicale, iar majoritatea au fost obtinute in cadrul limitat al Balcanilor. Prima reprezentativa a ratat, pe rind, calificarea la turneele finale ale Olimpiadelor din 1956 si 1960 (in acea perioada, regulamentul permitea alinierea primelor reprezentative la aceasta competitie), ale Mondialelor din 1954 si 1958, precum si la Europenele din 1960. Doua exceptii s-au consemnat in acei ani negri: calificarile la JO din 1952 (Helsinki) si din 1964 (Tokyo). In Finlanda am pierdut cu 1-2 in fata Ungariei, un rezultat considerat onorabil avind in vedere forta de atunci a maghiarilor. Perioada 1950-1964 a fost cea mai saraca in performante din istoria fotbalului romanesc.

Blatul secolului

13 noiembrie 1977: Romania-Iugoslavia 4-6
Relatate de cotidianul nostru in precedentele episoade, performantele obtinute de “tricolori” la inceputul anilor ‘70 - calificarea la Cupa Mondiala din Mexic si in “sferturile” Europenelor din ‘74 - au fost urmate, din pacate, de o lunga perioada de “seceta”. Revenit in tara cu aura de antrenor al marelui Ajax, Stefan Covaci a fost instalat selectioner, dar rezultatele au intirziat sa apara, in ciuda faptului ca fondul de jucatori ramasese unul valoros. Campania de calificare la Mondialele din ‘78, organizate in Argentina, a ramas in memoria microbistilor ca una dintre cele mai ciudate si, in acelasi timp, dubioase din istoria fotbalului nostru. “Tricolorii” fusesera repartizati intr-o grupa preliminara de trei echipe, alaturi de Spania si Iugoslavia. Inceputul a fost fulminant, cu doua victorii de mare efect: 1-0 acasa, cu Spania, si 2-0 in deplasare, cu Iugoslavia. A urmat un esec previzibil, 0-2 in returul cu ibericii. Ultimul meci, disputat cu Iugoslavia la Bucuresti, in fata unui stadion umplut pina la refuz si intr-o atmosfera incendiara, avea sa se soldeze cu un esec stupefiant: 4-6. Suspiciunile care au planat in acea vreme asupra unora dintre jucatori au fost rapid musamalizate, iar presa n-a avut voie sa relateze dedesubturile intregii afaceri. “Evenimentul zilei” va propune acum, la un sfert de veac dupa acel meci de pomina, sa priviti in spatele usilor inchise, prin intermediul unora dintre oamenii direct implicati in “episodul Iugoslavia”. Tulburatoarele suspiciuni care au planat asupra fotbalistilor dinamovisti din aparare, ancheta federatiei si musamalizarea cazului va sint prezentate in exclusivitate de cotidianul nostru.

Cernaianu: “S-a dorit calificarea Spaniei”
Constantin Cernaianu, antrenorul secund al echipei nationale in campania de calificare la Mondialele din ‘78, este cel mai in masura sa vorbeasca despre acel meci de pomina cu Iugoslavia. Antrenor emerit si profesor universitar, Cernaianu are un palmares de invidiat: campion in ‘66 cu Petrolul si in ‘74 cu Universitatea Craiova, campion mondial universitar cu Romania, in ‘72 si ‘74, si medaliat cu bronz la Mondialele pentru juniori din ‘81. Reputatul tehnician a lamurit lucrurile, prezentindu-si numeroasele suspiciuni pe care le-a argumentat cu nume, fapte si locuri concrete, imposibil de contestat.

“Dumitru si Dinu au fost vazuti la hotelul sirbilor”

Domnule Cernaianu, ce s-a intimplat in acel meci cu Iugoslavia, din ‘77?
A fost, poate, cea mai mare deziluzie din viata mea! Inaintea meciului, Covaci si cu mine ne-am luat toate masurile posibile. Pisti a trimis un spion la Budapesta, sa-i vada pe sirbi in meciul pierdut cu 4-3 in fata Ungariei. Susici daduse si acolo doua goluri. Eram, deci, in tema. Iugoslavii si-au schimbat antrenorul cu doar citeva zile inaintea meciului. Premise pentru victorie existau, asadar. De aici insa a pornit un lant de intimplari mai mult decit stranii.
S-a petrecut ceva necurat?
Nu pot acuza cu certitudine, n-am dovezi palpabile. Dar va voi spune ce s-a intimplat si veti trage singuri concluziile. Mai intii, din cauza mofturilor facute de jucatori, am fost nevoiti sa mutam cantonamentul de la Snagov in Bucuresti. Apoi, in preziua meciului, am primit niste promisiuni foarte tentante, care nu veneau din partea autoritatilor...

“Dinamovistii au plecat, imediat dupa aceea, intr-un turneu in Spania”
Erau de la spanioli?
Banuiesc ca da. A urmat meciul, cu intimplari inexplicabile. Cheran era atit de zapacit, incit a vrut sa inceapa meciul in tricoul de antrenament! Pe partea lui a fost dezastru... Dudu Georgescu primise un telefon de la sotia lui, care era la Paris, chiar in noaptea dinaintea jocului. Nu stiu ce au vorbit, dar n-a mai putut sa doarma si a devenit foarte agitat. La pauza, in timp ce mergeam spre cabine, Satmareanu II a inceput sa strige ca e accidentat, desi in timpul primei reprize nu avusese nimic. L-am inlocuit cu Dobrau, de la Cluj. La reluare, Iordanescu a ratat incredibil, din situatii ideale.
Ce s-a intimplat dupa meci?
S-a declansat o ancheta in privinta lui Lita Dumitru si a lui Cornel Dinu, despre care s-a spus ca au fost vazuti intilnindu-se cu persoane dubioase la Hotelul Dorobanti, unde se cazasera sirbii, cu doar citeva zile inaintea meciului. Cind a auzit ca e suspectat, Lita a facut o criza nervoasa. Cazul s-a inchis, pentru ca Dinu era la Dinamo, cadru in MI, si s-a socotit ca e deasupra banuielilor. Cert e ca, la zece zile dupa meci, dinamovistii au plecat intr-un turneu in Spania, pe o diurna uriasa pentru acea vreme. Dupa doua saptamini, Satmareanu II raminea in strainatate...
Covaci ce credea despre acel meci?
Am avut mai multe discutii cu Pisti, iar el mi-a dat de inteles ca n-au fost lucruri curate atunci. Interesul era foarte mare ca Spania sa participe la turneul din Argentina.
Senzatia mea e ca autoritatile romane au stiut ce se petrece, dar au inchis ochii. Covaci avea sa-mi spuna, dupa aceea, ca “n-aveam ce face, nu ne puteam pune impotriva vintului”.

“Ion Alexandrescu era prieten bun cu Elena Ceausescu”
“N-a cazut nici un cap. Ion Alexandrescu, pe atunci secretar general-adjunct la FRF, era tinut in brate chiar de coana Leana (n.r. - Elena, sotia dictatorului Ceausescu). Prinsese drag de el pe cind juca la Cimpulung Moldovenesc. Apoi, cind venise la Steaua, erau in relatii foarte apropiate. Alexandrescu facuse Teologia - de aceea il si porecliseram Nifon -, era un mare amator de poker”.
Lita Dumitru, fostul coordonator al “tricolorilor” aflat printre principalii suspecti, a recunoscut ca meciul a fost “trintit”, dar a negat ca a facut parte din grupul tradatorilor.

“Nu stiu sirbeste”
“Dupa meciul cu Iugoslavia, am fost luat de acasa de militie”, povesteste Dumitru. “M-au dus intr-o incapere de la “23 August” (n.r. - Complexul “Lia Manoliu), unde erau generalii Diaconescu si Dragnea, plus alti securisti. Am fost intrebat unde fusesem cu o seara inainte de meci, la ora 19.00, cind - spuneau ei - fusesem vazut in holul hotelului “Dorobant”, unde erau cazati iugoslavii. Declaratia era data de Nastase, organizator de competitii la FRF si mina dreapta a lui Pisti Covaci. Dar eu nici macar nu stiu sirbeste! Dinu am auzit ca o “rupe” bine in aceasta limba, dar nu-l acuz. Nu l-am vazut fiindca n-am fost acolo! Norocul meu ca, la acea ora, fusese la televizor filmul “Stan si Bran la Opera”. L-am vazut impreuna cu Moraru, Cheran, Dudu Georgescu, Vigu, Sames si Iordanescu”.

“Securitatea m-a anchetat o zi si-o noapte”
Lita isi aminteste cu groaza de ancheta la care a fost supus: “Securistii imi tot puneau intrebari din film, de ma zapacisera. Colegii mei au dat declaratii in favoarea mea. Altfel cred ca infundam puscaria pentru ca aveau nevoie de un tap ispasitor”. “Capul” afacerii a fost - sustine stelistul - insusi antrenorul principal: “Sint sigur ca domnul Covaci, Dumnezeu sa-l ierte, era in tema cu blatul deoarece, cu o saptamina inainte, pe postul de libero, l-a adus pe Dobrau in cantonament, cu toate ca Stefanescu juca pe acelasi post si era mai bun. Pisti Covaci a pregatit acest blat, inlocuindu-l pe Satmareanu II, la pauza, cu Dobrau. Pe mine m-a scos din joc, desi eram capitanul echipei. M-a gasit, apoi, vinovat principal. Nastase si cei doi subalterni ai lui dadusera declaratii ca m-ar fi vazut in holul hotelului. Ancheta a durat o zi si o noapte, dupa care mi-au dat drumul. In tot acest timp nu mi-au dat sa maninc nimic”, ne-a povestit fostul international.
Lita spune ca razbunarea lui Covaci l-a urmarit multi ani dupa aceea. “N-am vrut sa mai vin la lot cit era el acolo. In '80 m-am intors pentru ca-l pusesera selectioner pe Valentin Stanescu. Nea Tinel ma desemnase pe mine sa bat loviturile libere, dar cu o jumatate de ora inaintea meciului a venit si mi-a spus sa stau linistit, nu mai e cazul sa ma agit, ca l-a sunat Pisti, care era coordonatorul loturilor, si i-a pus in vedere sa nu ma bage. Stanescu m-a introdus totusi, pe propria lui raspundere, in ultimele 20 de minute ale meciului...”.

Ienei a fost instalat la nationala din ordinul PCR
Venit la cirma echipei nationale in toamna lui ‘86, Emeric Ienei l-a inlocuit pe Mircea Lucescu intr-un moment in care putini se asteptau la aceasta mutare. Lucescu calificase “en fanfare” nationala la EURO ‘84, pentru a rata apoi la mustata prezenta la Cupa Mondiala din ‘86. Preliminariile pentru EURO ‘88 au inceput tot cu Lucescu pe banca. Dupa primul meci, incheiat cu o victorie zdrobitoare a “tricolorilor”, 4-0 cu Austria, a venit insa surpriza: la ordinul comunistilor, antrenorul a fost demis, in locul sau fiind instalat Emeric Ienei. Acesta are meritul de a fi promovat o serie de jucatori tineri, deveniti ulterior staruri de nivel mondial. In perioada ‘87-’90 s-au pus bazele echipei care, la Cupa Mondiala din ‘94, avea sa se califice in sferturile de finala - cea mai mare performanta din istoria nationalei.

bluescorpion · Lider galerie

Interviuri, dezvaluiri...

Aurica Ticleanu

Aurel Ticleanu spune ca arbitrii au facut diferenta intre Universitatea Craiova si Steaua: “Aia il aveau in spate pe Valentin Ceausescu”

Aurel Ticleanu a fost unul dintre componentii de baza ai echipei care, prin performantele obtinute, si-a dobindit supranumele de “Craiova Maxima”. Mijlocas central, titular la “Stiinta” si la nationala, Ticleanu a participat si la turneul final al Europenelor din Franta, editia 1984.

-S-a spus ca Universitatea de la inceputul anilor '80 a fost cea mai puternica echipa romaneasca.
-Aceasta apreciere este relativa. Cu siguranta ca generatia aceea a fost cea mai buna din istoria “Stiintei”. A fost si va ramine asa multa vreme de aici inainte. Echipa noastra s-a format in anii '76 - '77 si a jucat in aceeasi formula multi ani, multi fiind convocati si la nationala.

-Se poate compara Craiova Maxima cu Steaua '86?
-Sint puncte de reper diferite cind vorbim de cele doua formatii. Pe noi, arbitrii ne “tocau” pe unde ne prindeau. Craiova ii reprezenta pe cei amariti. Aia de la Steaua il aveau in spate pe Valentin (n.r. - fiul dictatorului Nicolae Ceausescu) si aveau arbitraje corecte.

“Li se multumea celor care ne furau in tara”
-Cind v-au dezavantajat cel mai mult arbitrii?
-Tot timpul. La Fiorentina, de exemplu, am pierdut dintr-un penalty care n-a fost. S-a scris atunci un articol incredibil, prin care li se multumea celor care ne furau in tara, pentru ca ne-au calit pentru furturile din Europa !

Lajos Satmareanu, fundasul dreapta al “tricolorilor”: “Ne-au plimbat prin fabrici si uzine”

Unul dintre titularii celor trei partide ale “tricolorilor” cu Ungaria din 1972 a fost Lajos Satmareanu, cetatean roman de etnie maghiara, care a evoluat pe postul de fundas dreapta. El si-a reamintit de istoria partidelor, si a povestit ineptiile autoritatilor din acea vreme.
Cum a fost istoria acelor trei meciuri?
Pline de suspans. Pentru romani, in acele vremuri, un meci impotriva maghiarilor era ceva extraordinar. Jucasem de multe ori in echipa nationala, dar nu evoluasem niciodata ca adversar al ungurilor. Fiind nascut in Salonta, ambitia era foarte mare, alimentata si de propaganda comunista a acelor vremuri.
Cum s-au implicat autoritatile comuniste?
Mai mult ne-au obosit, decit sa ne ofere linistea necesara. Ne-au plimbat prin fabrici si uzine, sa ne arate atasamentul oamenilor muncii. Am fost la “23 August”, la “Tricodava”, peste tot... S-a facut prea mare tam-tam si asta n-a fost bine.
S-a zvonit in acele timpuri ca vi s-a schimbat numele!
Este adevarat. Numele meu real este Lajos Szatmari. Cind am venit la Steaua, antrenorul Ilie Savu mi-a spus Satmareanu, fiindca suna mai romaneste. Asa mi-a ramas. Adevarul este ca, inaintea confruntarilor cu Ungaria, s-a pus problema sa nu joc. Autoritatile se temeau ca nu cumva sa fiu cu ei... O aberatie fara margini. Ma consider roman si as fi dat orice sa-i invingem pe maghiari!

Lita Dumitru: “Ma saturasem de blaturi”

Lita Dumitru povesteste in ce conditii a plecat de la Steaua la Timisoara: “Lasasem in Ghencea gradele de locotenent-colonel. Ma saturasem de blaturile pe care le faceau Sames si ceilalti, pentru ca eu ii tineam in spate si nu puteam raspunde in fata ministrilor pentru faptele lor. La Timisoara am dus o viata foarte grea. Cei din conducerea orasului nu m-au acceptat si mi-au facut viata imposibila. Recunosc ca am gresit cind am plecat de la Steaua. Dar pentru asta platesc si in ziua de azi. Cel mai bun prieten al meu, Iordanescu, m-a trisat total...”

Nicolae Nicusor

Vizitati de Dascalescu
“Ciinii rosii” au eliminat campioana Uniunii Sovietice, Dinamo Minsk, intr-o “dubla” de a fi sau a nu fi, pentru ca in spatele antrenorilor statea insasi familia Ceausescu, care nu accepta o infringere in fata “marelui prieten de la Rasarit”.
Inaintea partidei cu Dinamo Minsk, in 1983, formatia “ros-albilor” a primit vizita prim-ministrului Constantin Dascalescu. “Ne-a transmis ca e sarcina de partid sa cistigam. Surprinzator, avind in vedere ca sovieticii erau prietenii si vecinii nostri...”

Nicolae “Nicusor” spune ca a fost “sapat” de Cornel Dinu
Socotit artizanul echipei din '83 - '84 , antrenorul Dumitru Nicolae “Nicusor” nutreste sentimente amestecate, de mindrie pentru opera sa si dezamagire fata de felul in care a fost indepartat de la Dinamo. O data stirnite, amintirile tehnicianului releva o lume interesanta. Antrenorul in virsta de 74 de ani vorbeste nonsalant despre intimplari si personaje care, in urma cu doua decenii,
ajungeau rar sau deloc in paginile ziarelor.

“Postelnicu ne-a cerut sa nu ne facem de ris”

-Va asteptati, in toamna anului 1983, ca Dinamo sa ajunga pina in semifinalele Cupei Campionilor?
-Sincer, nu. Cind am aflat ca vom juca impotriva nemtilor de la Hamburg eram in cantonament. Era de fata si ministrul de interne, Tudor Postelnicu. Cind a auzit, demnitarul a avut o reactie de dezamagire. “Stiu ca n-aveti sanse, dar va cer un singur lucru: sa nu va faceti de ris!”, ne-a spus Postelnicu.

“Dupa ce m-au dat afara, Dinu a rezistat o luna”

-La scurt timp dupa semifinale, Dinamo cistiga cel de-al treilea titlu national consecutiv, precum si Cupa Romaniei. In ciuda acestor performante excelente, ati fost schimbat. De ce?
-Ei, e o poveste lunga... Au fost niste interese despre care nu stiu daca are rost sa vorbesc.

-Un fost elev de-al dumneavoastra spunea ca ati fost “sapat” de antrenorul secund, Cornel Dinu.
-A spus bine! Asa a fost... E un adevar foarte trist si dureros pentru mine. Iar eu n-aveam sa aflu decit tirziu, dupa ce se consumasera faptele.

-Cum s-a intimplat?
-La finalul sezonului am avut o oferta de a prelua Fenerbahce. Generalul Diaconescu m-a chemat si mi-a zis sa nu plec, ca echipa merge bine si o sa mai am si alte ocazii. Am hotarit sa ramin. A urmat reunirea lotului, dupa care am plecat in cantonament, la Brasov. Peste vreo 5-6 zile m-am trezit cu un telefon prin care eram chemat la Bucuresti, sa discut cu conducerea “niste probleme de lot”. M-am dus, iar generalul Diaconescu mi-a comunicat, imediat ce am intrat pe usa, ca am fost scos la pensie si ca de echipa se va ocupa in continuare Dinu. Am fost pur si simplu naucit! Aveam doar 54 de ani... In acel campionat, Dinu n-a rezistat pe banca decit vreo luna. L-au schimbat pentru ca echipa avusese un start catastrofal...

Emeric Ienei

Seara de la Sevilla, urmarita la televizor de o tara aflata in plina dictatura comunista, a reprezentat una dintre cele mai mari bucurii ale romanilor. Suporterii s-au bucurat nespus, iar regimul s-a folosit de aceasta performanta pentru propaganda. Unii au sustinut ca Steaua, condusa din umbra de Valentin Ceausescu, a beneficiat de un culoar lejer in acea campanie. In urmatorii trei ani, “ros-albastrii” au mai jucat doua semifinale de Cupa Campionilor, iar in 1989 au ajuns din nou in ultimul act (0-4 cu AC Milan). In 1987, gruparea din Ghencea a reusit sa cucereasca Supercupa Europei (1-0 cu Dinamo Kiev). Pentru performanta de la Sevilla, “militarii” au fost recompensati de UEFA cu o jumatate de milion de dolari, dar banii n-au intrat in vistieria clubului, ci la bugetul de stat.

Honved Budapesta, a reprezentat un nou mijloc de propaganda comunista. Dupa un 0-1 in deplasare, conducatorii Stelei au fost aspru mustruluiti pe linie de partid. La rindul lor, oficialii au promis prime speciale pentru retur, 15.000 de lei, constienti de pericolul unui esec. A urmat un 4-1 sec, cu un gol marcat de Piturca in secunda 38.

“Tovarasul Ienei, de ce n-ati batut in 90 de minute?”
Fostul antrenor al Stelei isi aduce aminte de primirea facuta de presedintele Nicolae Ceausescu. “Imediat dupa ce ne-am intors din Spania, Ceausescu ne-a decorat pentru performanta obtinuta.
Dupa ce am ciocnit o cupa de sampanie, m-a privit lung si mi-a spus pe un ton imperativ: “Tovarasul Ienei, de ce n-ati batut in 90 de minute? Trebuia sa asteptam atit?”. Am ramas blocat, am incercat sa-i explic ca fotbalul este un joc complex. Parea sa fi inteles”.

Ienei recunoaste ca Nicolae Ceausescu era un stelist convins.
“In vremea cind eram jucator activ la CCA (n.r. - Steaua inainte de 1961), Ceausescu era responsabil cu armata in cabinetul lui Dej. Am avut un meci acasa cu formatia din Tirgu-Mures, iar la pauza eram condusi cu 3-0. Am remontat si am cistigat cu 5-3, iar Ceausescu a dat o masa mare la Baneasa”. Intrebat daca a avut probleme in privinta nationalitatii sale maghiare din partea conducatorilor de atunci, fostul tehnician a fost ferm: “Daca am cistigat trofee si am adus glorie tarii, conducatorii m-au catalogat ca un roman adevarat. Daca nu faceam nimic, probabil eram un ungur imputit. Asa a fost atunci, asa este si acum”.

Dumitru Pelican: ''Nicolae Ceausescu era stelist convins !''

Ascultarea unui meci la radio a fost una dintre marile bucurii ale romanilor in perioada comunista. “Fotbal Minut cu Minut” a fost emisiunea care pentru iubitorii de fotbal din Romania “ceausista” a reprezentat unica fereastra catre marea lor pasiune.

Dumitru Pelican este unul dintre numele intrate deja in istoria Radiodifuziunii romane. Actualmente director executiv in Ministerul Muncii, fostul consilier al ministrului Sarbu si cunoscut comentator a vorbit despre momentele inedite, bucurii sau momente neplacute traite la microfonul Radioului.

CENZURA. “Singura emisiune pe care Nicolae Ceausescu a dorit sa o scoata de pe grila intre 1985 si 1986 a fost «Fotbal Minut cu Minut». Emisiunea avea o popularitate care ii trezea o gelozie fara seaman. Nu stiu nici astazi cine a avut puterea sa-l convinga sa renunte la acest gand oribil”, rememoreaza Dumitru Pelican. De asemenea, cunoscutul ziarist si-a amintit si ce instructiuni se primeau de la “Sectia de presa a CC al PCR”: “In aceeasi perioada, am fost chemat la sectia respectiva. Coordonatorilor emisiunii li s-a cerut sa nu-si pronunte numele si nici pe cele ale reporterilor de la meciurile etapei. Fusese ideea «cateilor» lui, care doreau sa-i satisfaca orgoliul de a fi cel mai popular in tara. Se temea ca noi, comentatorii, devenim prea cunoscuti de public. Ii placea fotbalul. Era stelist convins”.

- Cand ati ajuns in Radio?
- La 18 ani si 4 luni. Am fost cel mai tanar reporter cu vorbire libera din istoria Radiodifuziunii. Cred ca sunt pe picior de egalitate sau il devansez putin pe maestrul Ion Ghitulescu, care mi-a fost dascal mie si alaturi de care am debutat multi dintre noi.

- Cu Ceausescu ce amintiri aveti?
- N-a recunoscut niciodata meseria de ziarist. Noi eram considerati activisti ai Sectiei de propaganda a PCR. Asa ne numea el. Avea doar cativa jurnalisti de casa, favorizati, pe care ii lua peste tot cu el.

BLATURI
“Am asistat mai intai la parodia Dinamo – Flacara Moreni (2-3). Cu o zi inainte, am fost chemat la clubul Dinamo si mi s-a spus clar ca va castiga Flacara si ca va trebui sa fiu convingator si sa subliniez ca victoria Flacarei este pe deplin meritata”. “In decembrie ’89, am fost crainicul celebrului meci FC Olt – Steaua. Valentin Ceausescu le-a cerut celor de la Scornicesti sa joace corect. A iesit o bataie ca-n filme, pe finalul unui joc in care pentru Steaua jucau Gherasim, Lacatus, Ilie Dumitrescu si Dan Petrescu. Cand moderatorul Gheorghe Minoiu imi ceda legatura, spuneam ca jocul este intrerupt, ca un jucator primeste ingrijiri medicale”. “Am vazut si un meci Corvinul – Dinamo (2-2), cand, de disperare ca hunedorenii nu mai egalau, Ion Marin a pus mana pe minge in careu”. “Am fost martor intr-un retur si la salvarea miraculoasa a Flacarei Moreni. Dupa tur aveau doar 7 sau 8 puncte, pentru ca la finalul campionatului sa incheie pe locul 6. Se primise OK-ul din partea Elenei Ceausescu pentru salvarea echipei”.

bluescorpion · Lider galerie

“Nomenclatura” fotbalului romanesc

Fosti protejati ai regimului comunist conduc echipele din Divizia A de aproape 15 ani

De ani buni, fotbalul romanesc se duce de-a berbeleacul. Campionatul intern se adinceste, din ce in ce mai tare, intr-o criza totala in plan valoric, competitional, de imagine, financiar etc. Practic, nu exista domeniu cu care conducatorii Diviziei A sa se mai poata lauda. Smecheriile, ingineriile financiare, aranjamentele, mediocritatea - toate acestea au tras in jos nivelul sportului-rege de la noi, dar si prestigiul pe plan international. Revolutia n-a insemnat schimbarea mentalitatilor si nici aparitia unor oameni noi, cu vederi moderne. Ironica zicala “la vremuri noi, tot noi” s-a aplicat perfect in campionatul intern. La 14 ani de la evenimentele din decembrie '89, tot vechii “tovarasi” - deconspirati adesea chiar in presa - pot fi intilniti in functiile de conducere. Locul prim-secretarilor a fost luat, in unele cazuri, de “baieti cu ochi albastri”, metamorfozati in prosperi oameni de afaceri. Cu citeva exceptii, factorii de decizie din fotbalul nostru au radacini comune, adinc infipte in aparatul de stat al “Epocii de aur”. Se mai poate constata ca acesti magnati se regasesc si in topul celor mai bogati oameni din Romania. In cele ce urmeaza, se poate gasi o explicatie a comportamentului actualilor conducatori ai fotbalului romanesc privind in trecutul acestora....

FRF - Mircea Sandu

Atacant de valoare in echipa de aur a Sportului Studentesc din anii '80, pe vremea cind despre trupa din Regie se spunea ca putea sa ia campionatul, dar prefera sa-i ajute, mai ales in retur, pe cei in “foame” de puncte. N-a fost un nomenclaturist, dar reprezinta umbra peste ani a temutului Mircea Angelescu, omul care a condus fotbalul romanesc timp de trei decenii, pina la Revolutie. Dupa decembrie '89, Angelescu a preferat sa se retraga in umbra, pentru a-l baga “la inaintare” pe Sandu. Cel supranumit Nasu’ a fost instruit temeinic de mentorul sau, de la care a preluat stafeta.

LPF - Dumitru Dragomir (fost ofiter de Militie)

Obisnuieste sa se autocaracterizeze ca fiind “tatal smecherilor” si crede ca exista pentru a-i conduce pe ceilalti. Nascut la 30 mai 1946, in Balcesti, a fost un obscur jucator la Nitramonia Fagaras si Chimia Rimnicu-Vilcea
La numai 25 de ani a renuntat la cariera de fotbalist, pentru a intra in slujba puterii comuniste. In baza relatiilor cu nomenclatura, a fost instalat in fruntea Chimiei Rimnicu-Vilcea, desi era aproape analfabet (greselile gramaticale se tin lant in toate declaratiile sale). In perioada ‘77-’80 a fost presedinte la Viitorul Scornicesti, echipa lui Nicolae Ceausescu. Din ‘87 si pina la izbucnirea Revolutiei a condus Victoria Bucuresti, clubul Militiei. Profitind de calitatea sa, a comis nenumarate abuzuri, atit in sport, cit si in viata privata
A facut trei luni de inchisoare, intre 23 noiembrie ‘76 si 22 februarie ‘77, pentru ca fusese surprins practicind jocuri de noroc
Arestat in ianuarie ‘90, a recunoscut in scris toate abuzurile comise in regimul comunist, turnindu-si sefii directi: “Am fost o unealta neghioaba a lui Marin Barbulescu si Nuta”. Perchezitiile la domiciliile sale in ianuarie ‘90 au scos la iveala cantitati industriale de bunuri la mare